Art & her voice: psychological interpretations part III. Arta si glasul ei: interpretari psihologice partea a III-a

3:17:00 PM Alina Mihaela 0 Comments


Bine v-am regăsit! Astăzi ne readunăm pentru cea din urmă întâlnire cu și despre arta copiilor de pretutindeni. Pentru că odată cu trecerea timpului și formele și figurile desenate de către copil evoluează, figura umană și ce indică aceasta, constituie un subiect primordial. Așadar, atunci când desenează figura umană, copilul se reprezintă, inconștient, pe sine însuși și, prin urmare, modul în care își percepe propriul corp și dorințele pe care acesta i le comunică. Iar dacă observăm cu atenție, adesea putem identifica asemănări între omulețul desenat și caracteristicile celui care l-a desenat. Din acest motiv, din desenul figurii umane se pot extrage informații prețioase despre caracterul și comportamentul copilului.

Dacă figura umană este bine plasată în spațiu și proporționată ca formă, înseamnă că micuțul crește în mod armonios și demonstrează o bună adaptare la realitate. Dacă, însă, copilul desenează cu o linie ușoară sau nesigură un omuleț înghesuit într-un colț al foii, e semn că se subestimează și se consideră inferior celor de aceeași vârstă.

Mai mult, absența unor organe, ștersăturile constante, întreruperea liniilor și plasarea incorectă a membrelor sunt semne ale nesiguranței pe care adultul va trebui să le corecteze în timp, inducând stima de sine și încrederea copilului în propriul potențial.
Testul figurii umane ne dă o idee aproximativă, dar corectă, despre nivelul de evoluție și maturitate al copilului.
           
La copilul foarte mic, desenul figurii umane se conturează treptat, plecând de la imaginea primordială a cercului, care reprezintă chipul mamei: este vorba de prima imagine pe care copilul o recunoaște ca separată de el, dar de care depinde total în primele luni de viață.
           
Evoluția redării figurii umane nu reprezintă perfecționarea conștientă a unei structuri realiste, ci o succesiune treptată de senzații și percepții pe care copilul le asimilează în timpul creșterii.
           
Cum se aplică testul figurii umane?
Oferiți-i copilului materialele necesare (un creion, o gumă de șters, o ascuțitoare, câteva coli de hârtie și culori. Nu sunt permise accesorii ca echerul, rigla sau compasul) și invitați-l să deseneze o figură umană, cea mai frumoasă cu putință, și, dacă vrea, să o coloreze.
            
Ca în orice test, nu trebuie să interveniți cu sugestii, ci doar să îi stimulați pe copiii nehotărâți sau inhibați cu fraze de tipul „Ebine așa!”, „Continuă liniștit”. Celui care cere informații despre cum să facă desenul îi răspundeți: „Fa cum vrei tu, sigur o să iasă bine”.
            
După terminarea desenului, invitați copilul să-și scrie numele pe foaie, alături de vârstă și dată; dacă nu poate, ajutați-l sau scrieți în locul lui.
Celor mai mici, care poate nu înțeleg termenul de „figură umană” explicați-le că pot desena un bărbat, o femeie, un băiat sau o fetiță, în funcție de preferințele lor.     
Nu există limită de timp în executarea desenului. Copilul este liber să șteargă și să-și modifice lucrarea cum dorește.
            
Observați cu atenție ce face și notați unele particularități: secvența formelor care compun figura, abordarea și comportamentul spontan al copilului, timpul necesar pentru executarea testului și numărul de foi utilizate.        
Pentru o corectă interpretare a creațiilor unui copil, este nevoie de mai multe desene, pentru a putea identifica, nu doar pe baza unui exemplu accidental, modul său de a desena.
            
Desenul figurii umane trebuie analizat urmând o cale care permite identificarea aspectelor generale ale personalității copilului, cât și a unor particularități care ajută la înțelegerea apariției unui comportament.
             
Elementele de observat în testul figurii umane sunt:
- dispunerea desenului pe foaie și dimensiunile;
- proporțiile părților corpului;
- linia grafică;
- folosirea culorilor;
- unele elemente specifice ale figurii umane, cum ar fi ochii, bustul, picioarele, mâinile etc., și eventuala lipsă a acestor elemente, precum și alte particularități.

Dispunerea desenului pe foaie urmează o lege interpretativă, numită „simbolism spațial”, care atribuie fiecărei părți a foii o semnificație clară. De pildă, să ne imaginăm că împărțim foaia în nouă segmente, fiecare, atunci când este ocupat constant, corespunzând unei caracteristici a desenatorului și arătând tendințele și abordarea sa față de viață și mediu.






Amintiri





Fantezie





Vis




Legătură
cu originile




Egocentrism




Eul proiectat
În viitor




Frică




Nesiguranță




Dorință
            Partea stângă: trecut                     Partea centrală: prezent               Partea dreaptă: viitor

Pentru a deduce corect, plasarea figurii umane pe foaie trebuie să se repete de la un desen la altul și să nu fie o alegere întâmplătoare, eventual condiționată de interferențe externe.

Alegerea plasării desenului în diferite zone ale foii depinde, dincolo de caracteristicile psihologice, și de vârsta și starea emotiv-afectivă prin care trece copilul în acel moment. De exemplu, un desen plasat în stânga, sus – „zona trecutului” – poate semnala tendința copilului de a se lega de amintiri, dar și de timiditate, inhibiție după evenimente dureroase (internarea în spital, boală, abandon) sau, mai simplu, presiuni excesive din partea părinților sau a școlii. Copilul își exprimă dorința de fugă de responsabilitatea prezentului prin întoarcerea la trecut.
             
În general, copilul care tinde să ocupe partea stângă este expresiv, participativ, cald și legat de mamă; cine desenează în dreapta este controlat, vrea să crească și este mai legat de figura paternă.
Dacă este vorba de ocuparea verticală a foii, copiii folosesc mai ales partea inferioară, unde, cel puțin până la trei ani, se simt protejați. Apoi trec la partea centrală și, după șapte ani, ar trebui să ocupe tot spațiul.
            
Dimensiunea completă a figurii umane, desenată pe o foaie format A4 (21X29 cm), este direct legată de percepția copilului despre sine, despre corpul său și despre imaginea lui în mediul de viață.
- Figura umană de dimensiuni mici este semn al timidității. Copilul are un nivel scăzut al stimei de sine, se consideră un lucru mărunt și tinde să se subestimeze. Se teme de confruntarea cu ceilalți și cu mediul.
- Figura umană de dimensiuni mari – adică cea care ocupă mai mult de jumătate din înălțimea foii – exprimă siguranța de sine, extrovertirea și exuberanța, ajungând uneori până la expansiune.
- Dimensiunea corectă este cuprinsă în general între 8 și 18 cm. Dimensiunea se măsoară de la cap, inclusiv părul sau pălăria, până la picioare.

Băieții și fetele acordă atenție diferită dimensiunilor desenului.

Vârsta și sexul copilului par să influențeze în mod semnificativ dimensiunile desenului. De fapt, de la 3-4 ani, băieții tind să deseneze figuri mai degrabă mari, expresie a dorinței inconștiente de a-și demonstra propria superioritate fizică. În schimb, desenele fetelor au o creștere regulată și progresivă, ajungând să reprezinte, la pubertate, figuri mai mari decât cele ale băieților puberi, corespondente ale unei puternice nevoi inconștiente de a plăcea.

Creșterea în dimensiuni a figurii umane la fete este constantă, în timp ce la băieți are ouă momente critice: la cinci-șase ani și la pubertate. Explicația acestui fenomen unic se regăsește în două momente cruciale ale evoluției sferei emotiv-afective și sexuale care implică procesul de dobândire a identității.
De asemenea, foarte importante sunt proporțiile părților corpului. În desenele copiilor, trebuie observat raportul între cap, trunchi, membre și, în interiorul acestora, între anumite detalii: de exemplu, între dimensiunea ochilor și cea a chipului sau între dimensiunea mâinilor și cea a brațelor.

Nu există o regulă care să stabilească dacă proporțiile elementelor figurii umane sunt corecte. Totuși, unele disproporții sunt deosebit de relevante:

- Capul mare indică o puternică nevoie de schimb, fie nutritiv (pentru că un chip mare înseamnă în primul rând o gură mare), fie de comunicare. Satisfacțiile se exprimă verbal; adesea, copiii care desenează figuri umane cu capul foarte mare nu evită să se pună în valoare prin abordări ușor exhibiționiste.

- Capul mic poate fi semnul experiențelor dificile trăite în perioada de alăptare sau de înțărcare, de exemplu convalescența în spital, intoleranțele alimentare, dietele forțate, datorate tulburărilor gastro-intestinale sau apetitului scăzut.

- Gâtul lung sau absența acestuia, cu capul detașat de corp exprimă tendința de înstrăinare de realitate și nevoia de a explora singur evenimentele din jur pentru a putea crea apoi, cu propria imaginație, o lume de vise și de recompense fantastice.

- Brațele lungi evidențiază necesitatea de comunicare, întâlnire, de a îmbrățișa, fizic și metaforic, tot ce este în jur. Sunt expresia unei afectivități exuberante și a unui caracter conciliant, cu excepția cazurilor când există semne care trimit la agresivitate, cum sunt mâinile cu gheare sau dinții foarte evidenți.

- Brațele scurte semnalează teama de confruntare cu ceilalți, nesiguranța și timiditatea, caracteristici care pot înfrâna avântul spre lume. Este nevoie să îl ajutați pe copil și să-i asigurați o viață liniștită.

- Mâinile mari relevă nevoia de schimburi intense și frecvente, dar semnificația lor este ambiguă, pentru că mâinile sunt pentru atins, mângâiat, pipăit, dar și pentru ciupit și lovit.

- Picioarele lungi semnalează dorința copilului de a crește repede, de a-l ajunge pe adultul care îi este model. Semne de stabilitate și de mișcare, picioarele reprezintă de fapt nevoia de încredere și siguranță.

- Picioarele scurte indică robustețe, siguranță, putere fizică și rezistență: copilul este cu picioarele pe pământ.

- Ochii mari arată dorința de dominare a lucrurilor, curiozitatea față de mediu și interesul față de sentimentele persoanelor de la care copilul învață binele și răul.

Așa cum am văzut, în desene, copilul arată câteva aspecte ale personalității sale, ale înclinațiilor sale naturale, ale temerilor sau preocupărilor care îl agită, dorințele ascunse în adâncul inimii sale. Prin urmare, repet, exprimarea aprecierii și interesului față de desenele copiilor e imperios necesară. Ascultați-i glasul! 
  

Sursa acestui articol:
- articol redactat de către mine pentru ziarul Sănătate - SOS coordonat de Fundația Umanitară "Sănătate prin gândire și alimentație în memoriam Valeriu Popa"
E. Crotti (2010), ” Desenele copilului tău. Interpretări psihologice” , București, Editura Litera
- imagine preluata de pe internet.

0 commenti:

Leave a thought, a reflection or a wish: