Simple and complex carbs: which causes addiction? Carbohidrații simpli și complecși: care provoacă adicție?

7:14:00 PM Alina Mihaela 0 Comments

În urmă cu aproximativ un an vorbeam despre importanța glucidelor unde, în treacăt, am indicat ceva în mod precis: clasificarea glucidelor. Cu toate că, această clasificare a fost imediat însoțită de cantități exprimate numeric în cele trei tabele, cred, cu fermitate, că această categorie de macronutrienți - glucide sau carbohidrați - merită în continuare atenția noastră. Așadar, vă invit la o convocare cu și despre carbohidrați :)

Cu toții ne-am întâlnit cu acești compuși organici formați din carbon, hidrogen și oxigen care conțin cel puțin o zaharidă - carbohidrații. Însă, întâlnirea cu o anumită clasă de carbohidrați nu este una dintre cele mai fericite. De ce? Pentru că, prezența în exces a acestei clase, numită carbohidrați simpli sau rafinați, poate duce la creșterea excesivă în greutate. Carbohidrații simpli sau rafinați instigă insulinei acel „montagne russe” sau „rollercoaster” de care probabil ați mai auzit.

Adică, atunci când consumați alimente rafinate, procesate (de tip junk-food, fast-food ori pâine albă, orez alb, zahăr alb, paste albe etc.), insulina crește fulgerător și scade aproape la fel de repede, astfel, își face simțită prezența, la scurt timp după mâncare, foamea și poftele. Fiindcă, alimentele cu indice glicemic crescut, găsite în mod tipic în dulciuri, snacks-uri, făinoase, stimulează regiuni ale creierului asociate cu recompensarea și poftele.  

Aceste alimente sunt lipsite de calorii nutritive, ele creează anomalii metabolice și biochimice, înrăutățind sănătatea și declanșând o mulțime de boli. Iar personajul principal, eroul acestei conduite incorecte, care are cel mai mult de suferit și care formează la adulți diabetul zaharat de tip II, este pancreasul. Iată ce se întâmplă cu pancreasul când consumăm glucide rafinate în mod regulat. El este într-o stare de mare tensiune. Precum, de pildă, ar fi o mașină dacă ar fi turată 24 de ore pe zi fără pauză (exemplu concludent dat de consilierul în nutriție, Alec Blenche).

Tot așa cum mașina, din exemplul anterior, ar ceda în timp, astfel ar face-o și pancreasul nostru. Persoanele care au diabet zaharat de multe ori au un pancreas supratensionat.

Mai mult decât atât, carbohidrații simpli, care eliberează rapid energia, cauzează dependență. Da. Alimentele îndulcite și zaharoase ca și produsele de patiserie, pâinea procesată, puternic fortificată, pastele și dulciurile, de fapt, schimbă metabolismul cerebral într-o manieră similară opiaceelor și narcoticelor. Astfel, putem să ne explicăm ușor de ce unii oameni se simt puternic atrași și chiar dependenți de favoritul lor dezmăț culinar. De asemenea, tot în acest mod, ne-am putea explica de ce în urma unei astfel de mese, oamenii se simt lipsiți de energie și obosiți.

Studiile din trecut au implicat alimente pe bază de grâu cu caracteristici de 
hrănire compulsivă, întrucât proteina gliadina gasită în grâu încurajează 
comportamentul de dependență similar dependenței de opiacee.

Dr. David Ludwig, a notat, “Dincolo de recompensă și poftă, această parte a creierului mai este legată de abuzul de substanțe și de dependență, ceea ce ridică întrebarea dacă anumite alimente nu ar putea fi creatoare de dependență”. 
Prin urmare, îndemnul meu este să acordați atenție deplină alimentelor consumate și etichetelor. Pentru că zahărul și HFCS (High fructose corn syrup - Siropul de porumb bogat în fructoză) sunt adăugate în toate felurile de alimente procesate.

Atenție! Băuturile de dietă și alimentele fără zahăr, adeseori chiar și unele medicamente, 
sunt îndulcite artificial cu aspartam. Fiind vătămătoare din punct de vedere neurologic.

Cu cât indicele glicemic al alimentelor este mai ridicat, cu atât consumatorii se simt mai rapid stimulați și cu atât mai mult nivelul glucozei se prăbușește ulterior. Și, rețineți, acest lucru se întâmplă fără vreun echilibru nutritiv.

Totuși, recomand, în detrimentul cerealelor rafinate, cele integrale cum ar fi: pâinea integrală, pastele integrale, orezul integral, zahărul brun. Și, desigur, pseudo-cerealele (adică, nu conțin gluten): quinoa, hrișcă, mei, amaranth - sunt bogate în nutrienți și conțin lizină, un aminoacid rar întâlnit la cerealele obișnuite. De asemenea, nu uitați de importanța leguminoaselor (fasole, linte, năut, mazăre). Toate acestea au indicele glicemic scăzut și cu eliberare lentă de energie. 

În concluzie, aceștia sunt carbohidrații complecși, cei care furnizează organismului energie constant, pe o perioadă mai lungă de timp. În forma lor naturală, ei contribuie la menținerea pe termen lung a unei stări optime de sănătate și la controlul poftei de mâncare - poftele dispar cu desăvârșire, credeți-mă pe cuvânt. 

Vă doresc sănătate robustă și o săptămână minunată!



Surse ale acestui articol:



0 commenti:

Leave a thought, a reflection or a wish: